Activitate catehetică la Protopopiatul Paşcani

Viața parohiei Iulie 16, 2014

Luni, 14 iulie 2014, la sediul Protopopiatului Paşcani s-a desfăşurat  ultima întâlnire catehetică din cele 13 programate pentru această perioadă în protoieriile Arhiepiscopiei Iaşilor.

Alături de cei 16 preoţi participanţi, la întâlnirea de la Pașcani au fost prezenți pr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, pr. Protopop Pavel Postolachi şi pr. Marius Ionuţ Tabarcea, coordonator al activităţii catehetice la nivelul Protopopiatului Paşcani.

În cadrul întâlnirii, pr. Ionuţ Muraru de la parohia Slobozia a susţinut cateheza cu tema „De ce merg la Spovedanie?”, inclusă în Programa catehetică a Arhiepiscopiei Iaşilor pentru anul 2014. Cateheza, prezentată într-un fomat interactiv şi atractiv deopotrivă, a tratat câteva aspecte ale Tainei Spovedaniei: conştientizarea păcatelor, nevoia îndreptării, împăcarea cu semenii şi cu Dumnezeu, iertarea păcatelor, primitorii tainei, importanţa Spovedaniei în viaţa creştinilor. Noul format al catehezei a păstrat structura clasică a unei astfel de activităţi, dar a fost adaptat nevoilor de cunoaştere a credincioşilor, într-un limbaj adecvat, şi a beneficiat de mijloace moderne de prezentare (videopreoiector, ateliere pe grupe, slideshow, fişe de lucru, dialog permanent între participanţi), toate acestea contribuind la dinamizarea activităţii de învăţare. Cateheza a fost urmată de discuţii şi luări de cuvânt ale participanţilor.

Întâlnirea, un bun prilej de familiarizare a participanţilor cu metode de învăţare noi, s-a dovedit a fi şi un schimb de experienţă, dar şi un mijloc de stimulare a preoţilor în vederea intensificării activităţii de catehizare a credincioşilor la nivelul fiecărei parohii.

Proiectul catehetic iniţiat în primăvara acestui an de Arhipiscopia Iaşilor, cu binecuvântarea Înalpreasfinţitului Părinte Teofan, va fi reluat din toamnă în mai multe parohii din protopopiatele ieşene.

(Pr. Marius-Ionuţ Tabarcea)

 

Sursa: www.doxologia.ro